Șacalul auriu în Elveția: un nou capitol al migrației animalelor

La sfârșitul lunii martie, un șacal auriu a fost surprins de o cameră foto-capcană între Neuenkirch și Hellbühl.

Este prima dovadă confirmată a acestei specii în cantonul Lucerna, specie care este protejată la nivel național în Elveția și nu poate fi vânată. Pe viitor, este posibil ca specia să se stabilească și să se reproducă în Elveția.

De aproape 15 ani, tot mai multe animale sălbatice din această specie migrează în mod natural în Elveția. Acum a fost confirmată prezența sa pentru prima dată și în cantonul Lucerna.

Prima dovadă documentată a unui șacal auriu în Germania datează din anul 1997 – atunci a fost observat un exemplar în Brandenburg. Între timp, există dovezi din toate landurile germane, cu excepția Renania-Palatinat, Saarland, Berlin, Bremen și Hamburg, iar numărul dovezilor este în creștere. Cele mai multe dovezi au provenit până acum din Baden-Württemberg. Aici există pui în fiecare an, începând din 2021. Iar în Saxonia Inferioară, în districtul Uelzen, a fost confirmată pentru prima dată prezența unor pui de șacal în 2022.

Ziua Internațională a Șacalilor, marcată pe 19 aprilie, este o sărbătoare încă tânără: inițiată abia în 2023 de BOKU University Viena, ea are scopul de a atrage atenția asupra răspândirii tot mai mari a șacalului auriu în Europa – și de a contribui la diseminarea noilor descoperiri științifice despre această rudă sfioasă a câinilor. Deși șacalul auriu apare de deja câteva decenii, cercetătorii încă știu puține lucruri despre răspândirea și comportamentul său migrator.

Data de 19 aprilie a fost aleasă ca Zi a Șacalului Auriu în mod deliberat, deoarece femelele nasc puii de la sfârșitul lunii aprilie până în luna mai – adesea până la cinci pui pe fătare. Puii, de culoare galben-cenușie, stau bine ascunși în tufișuri, în desișuri sau în vizuini și sunt alăptați timp de aproximativ șase săptămâni. Apoi, ca la toate canidele, dinții de lapte ascuțiți străpung gingiile, iar puii, curioși și jucăuși, își urmează mama la vânătoare. Șacalii auriu trăiesc în grupuri familiale sociale. Puii rămân adesea alături de părinți până în primăvara următoare – uneori chiar mai mult, pentru a ajuta la creșterea generației următoare.

O specie protejată

Aria de răspândire originară a șacalului auriu se află în sud-estul Europei. Începând cu anii 1950, specia se răspândește spre Europa Centrală și de Nord. Puii care migrează pot parcurge distanțe de peste 200 de kilometri într-un timp scurt, ceea ce sprijină și mai mult răspândirea naturală a șacalului auriu. De câțiva ani, numărul dovezilor privind prezența acestuia în Elveția a crescut. Până acum însă au putut fi confirmate doar exemplare izolate, aflate în trecere. La un moment dat, este probabil ca șacalul auriu să se stabilească și să se reproducă, cel puțin în zonele joase ale Elveției.

Motivele răspândirii sale în ultimele decenii țin de decimarea pe scară largă a lupului la începutul secolului al XX-lea, de încălzirea climatică și de deschiderea peisajului prin retragerea pădurilor cauzată de om. Astfel, șacalul auriu nu este o specie introdusă de om pe teritoriul nostru, precum ratonul sau câinele enot. Din acest motiv, el este considerat, conform legislației federale, o specie protejată și nu poate fi vânat.

Șacalul auriu: nici vulpe, nici lup, ci un omnivor

Șacalul auriu seamănă cu o vulpe, dar are picioarele mai lungi, un corp mai robust și o coadă mai scurtă. O altă trăsătură distinctivă este culoarea spatelui urechilor și a labelor din față, care sunt negre la vulpe și galben-brune la șacalul auriu. Față de un lup, în schimb, șacalul auriu este mult mai mic, mai puțin robust și are un bot considerabil mai fin.

În privința cerințelor de habitat, șacalii aurii sunt extrem de adaptabili. Aceștia caută frecvent habitate în apropierea apelor, deoarece acolo găsesc mult adăpost și o ofertă abundentă de hrană. În general, zonele cu multe structuri diferite (garduri vii, spații deschise, ape, etc.) sunt foarte potrivite. Sunt evitate zonele de altitudine mai mare cu strat de zăpadă persistent pe perioade lungi, precum și zonele agricole exploatate intensiv, fără adăpost. Șacalul auriu evită de asemenea zonele în care este prezent lupul, întrucât șacalii aurii pot deveni pradă a acestuia. Spectrul alimentar al șacalului auriu corespunde în mare parte celui al vulpii și constă predominant din animale mici, precum rozătoare sau amfibieni, mai rar din hoituri și hrană vegetală. Cu toate acestea, șacalii aurii pot vâna animale de mărimea unei căprioare, mai ales atunci când se deplasează în pereche sau în haită.

RADARUL VÂNĂTORILOR DE HOBBY

Pe urmele unor infracțiuni ascunse legate de protecția animalelor, braconaj și/sau criminalitate? Anunțați-ne cazurile suspecte! Ajutați marele Radar al Vânătorilor de Hobby.

> la formular