Pandemia de coronavirus: Populațiile de maimuțe antropoide, în pericol

Pandemia de coronavirus ar putea șterge de pe fața pământului ultimele populații de maimuțe antropoide, avertizează experții.

Pentru maimuțele antropoide, aflate în pragul dispariției, virusul ar putea fi lovitura de grație.

Urangutanii, gorilele și cimpanzeii, care au aproximativ 98 % din ADN în comun cu oamenii, sunt atât de asemănători cu noi, încât au fost folosiți în repetate rânduri în cercetarea farmaceutică. Această asemănare ar putea să le fie din nou fatală. Faptul că Covid-19 poate fi mortal pentru oameni îi face pe oamenii de știință să se teamă că boala pulmonară s-ar putea dovedi mortală și pentru maimuțele antropoide. Urangutanii sunt, în general, deosebit de vulnerabili la bolile căilor respiratorii, astfel că există riscul ca Covid-19 să-i afecteze chiar mai grav decât pe noi, oamenii.

Opt dintre cei aproximativ 100.000 de urangutani sălbatici care mai trăiesc în Borneo fac în prezent parte dintr-un program de reabilitare al organizației globale pentru protecția animalelor VIER PFOTEN. Orfanii de urangutan sunt crescuți la VIER PFOTEN WALDSCHULE, în estul Borneo, și pregătiți pentru o viață viitoare în libertate. Dr. Signe Preuschoft, primatolog, și echipa ei indoneziană sunt extrem de îngrijorate pentru micii lor protejați: „După ce au îndurat deja atâta suferință în viața lor scurtă, orfanii noștri de urangutan ar trebui să crească în siguranță, până când vor fi suficient de mari pentru a fi eliberați din nou în libertate. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a-i proteja de o infecție cu coronavirus.»

Deoarece numărul infecțiilor cu coronavirus crește încet și în Indonezia, există riscul ca îngrijitorii infectați să îi poată contamina pe orfanii de urangutan. „La ORANG-UTAN WALDSCHULE există, ce-i drept, o interdicție generală de contact, astfel încât nimeni care nu este implicat în îngrijirea și educarea orfanilor nu intră în școala din pădure. Dar, desigur, urangutanii noștri au ocazional contact fizic cu mamele lor surogat umane. Cât de des depinde de vârsta urangutanilor. Orfanii mai mari sunt deja relativ independenți, își adună singuri hrana și stau sus în copaci. Contactul fizic cu îngrijitorii lor se întâmplă rar. Cei mai mici au însă nevoie de afecțiune fizică. Se agață de mamele lor surogat. Vor să se gudure și să fie consolați atunci când le este frică”, spune dr. Preuschoft.

Echipa a luat deja măsuri de siguranță: toți îngrijitorii își schimbă hainele de lucru când ajung la școala din pădure și nu le iau acasă. Hainele de lucru sunt spălate la fața locului, iar îngrijitorii poartă măști de protecție. „Spălăm de două ori hrana cumpărată: când este livrată și înainte de a o da urangutanilor. În plus, aceleași grupuri de două până la trei persoane lucrează împreună și evită contactul cu celelalte. Ținem echipa la curent pe cale virtuală și împărtășim informații, astfel încât toți să respecte reguli stricte de igienă și acasă și să se izoleze de contactele sociale din afara serviciului”, spune dr. Preuschoft.

Echipa școlii din pădure a depozitat, de asemenea, hrană și articole de curățenie. Unele provizii sunt însă greu de procurat. Măști de protecție sigure (N95), termometre cu infraroșu și dezinfectanți nu se mai găsesc practic deloc în Indonezia. «Din păcate, nu există o protecție de sută la sută. Copiii oamenilor nu sunt, în general, afectați prea grav de simptomele coronavirusului, așa că sperăm că același lucru este valabil și pentru orfanii noștri de urangutani”, spune dr. Preuschoft.