Studiu: marmotele alpine sunt genetic foarte asemănătoare între ele

Faptul că materialul genetic al fiecărui animal este foarte asemănător i-a surprins pe oamenii de știință, «deoarece sărăcirea genetică se întâlnește mai ales la speciile foarte amenințate, cum ar fi gorila de munte», a explicat biologul Markus Ralser, directorul Institutului de Biochimie de la Charité din Berlin. Marmotele alpine nu sunt însă considerate amenințate, sute de mii dintre ele trăind în munți, dincolo de limita pădurii.

În căutarea unei explicații pentru diversitatea genetică redusă, cercetătorii au reconstituit trecutul genetic al animalelor pe baza analizelor genomului și a fosilelor. Rezultatele sunt prezentate în revista de specialitate «Current Biology».

Adaptări multiple   

Concluzia lor: marmota alpină și-a pierdut diversitatea genetică pentru că a trebuit să se adapteze de mai multe ori la schimbările climatice din ultima mare glaciațiune. O dată, la colonizarea stepei din epoca glaciară, în urmă cu aproximativ 110’000 de ani, și a doua oară la dispariția acestui habitat, spre sfârșitul epocii glaciare, în urmă cu aproximativ 10’000 până la 15’000 de ani. De atunci, animalele trăiesc în stepa situată la altitudini mai mari, în Alpii înalți, unde temperaturile sunt asemănătoare cu cele din stepa epocii glaciare.    

În urma analizei, oamenii de știință au găsit indicii că adaptarea la temperaturile mai scăzute ale stepei din epoca glaciară a dus la o încetinire a timpului de generație al marmotelor și la o scădere a ratei lor de mutație. Genomul rozătoarelor prezintă o viteză de evoluție excepțional de lentă, motiv pentru care, după sfârșitul epocii glaciare, animalele nu au mai putut acumula o diversitate genetică nouă semnificativă.

Vulnerabilitate mai mare    

De aceea, pentru Ralser este «uimitor că marmota alpină, în ciuda sărăciei sale genetice, a reușit să supraviețuiască timp de mii de ani.» Pentru că o diversitate genetică redusă înseamnă o vulnerabilitate mai mare, de pildă la boli, și o capacitate mai mică de adaptare la schimbările din mediu, precum schimbările climatice.

Faptul că schimbările climatice pot avea efecte atât de pe termen lung asupra diversității genetice a unei specii nu fusese cunoscut până acum cu o asemenea claritate. Deoarece diversitatea genetică redusă reprezintă un risc de dispariție, cercetătorii consideră important să fie examinate mai îndeaproape și alte specii de animale care au supraviețuit erei glaciare. Acestea s-ar putea afla într-o situație similară de sărăcire genetică. «În prezent, amenințarea la adresa unei specii este evaluată de regulă doar după numărul animalelor care se pot reproduce. Ar trebui să ne gândim din nou dacă este bine să folosim acest criteriu în mod exclusiv», a explicat Ralser.